FOTO Fetiță de un an, moartă într-un grav accident rutier produs pe raza localității ialomițene Borănești. Alte patru persoane au fost rănite

Accident rutier grav produs pe raza localității Borănești. FOTO ISU Ialomița

O fetiță în vârstă de un an a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier ce a avut loc în seara zilei de joi, 29 aprilie, pe raza localității Borănești.

Pompierii militari Ialomițeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 22.20 în ajutorul victimelor unui accident rutier ce avusese loc pe DJ 201, raza localității Borănești, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit ISU Ialomița, la fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri Urziceni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă, în sprijin sosind și trei echipaje SAJ Ialomița.

„La fața locului au fost găsite cinci victime dintre care două încarcerate, semiconștiente. O victimă, minor, ce a intrat în stop cardio-respirator, a fost transportată de urgență la spital. După monitorizare și acordarea măsurilor de prim ajutor și celelalte patru victime, ce prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele medicale”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme, conduse de doi tineri, de 21 și 26 de ani, ambii din comuna Borănești. În urma impactului a rezultat decesul unei fetițe în vârstă de un an, vătămarea corporală a celor doi șoferi, precum și a două femei, de 21 și 34 de ani, din comuna Borănești.

Conducătorii auto nu au putut fi testați la fața locului din cauza leziunilor suferite, fiindu-le prelevate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*