Acțiune preventivă a polițiștilor la Liceul Pedagogic Matei Basarab din Slobozia și la Școala Profesională Grivița

Acțiuni preventive în unități de învățământ. FOTO IPJ Ialomița

În zilele de 17 și 18 octombrie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au derulat activități cu caracter educativ-preventiv la două unități de invățământ din județul Ialomița.

În acest context, elevii Liceului Pedagogic Matei Basarab din municipiul Slobozia, din clasele terminale, au fost informați cu privire la răspunderea penală asociată consumului dar mai ales cu privire la efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise asupra sănătății fizice și mentale.

De asemenea, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița au fost desfăşurate activităţi informativ – preventive pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, în cadrul Şcolii Profesionale Grivița.

Astfel, elevii au fost informaţi despre potenţialele pericole, fiindu-le oferite soluţii de prevenire a acestora.

Au fost abordate aspecte privind prevenirea comportamentului antisocial, alegerea anturajului, folosirea în siguranţă a internetului, prevenirea dispariţiilor de minori, prevenirea agresivităţii şi a violenţei în unităţile de învăţământ cât şi în zonele adiacente acestora.

Poliţiştii au discutat cu elevii, oferindu-le sfaturi şi răspunsuri la întrebări, discuţiile fiind interactive şi de interes pentru beneficiari.

Activităţile desfăşurate fac parte din Programele și Campaniile de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, prioritate naţională şi locală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*