Finanțări nerambursabile pentru ONG-urile din județul Ialomița. FOTO CJ Ialomița
Consiliul Județean Ialomița a sprijinit și anul acesta inițiativa ONG-urilor de a derula diverse proiecte pentru cetățenii județului.
Potrivit președintelui CJ Ialomița, Marian Pavel, programul de finanțare vine în întâmpinarea nevoilor societății civile ialomițene, ca o măsură a dialogului structurat și sprijin pentru inițiativele cetățenești.
„În urma prezentării reprezentanților asociațiilor câștigătoare, a fiecărui proiect în parte, în cadrul conferinței de astăzi, am convingerea că acestea nu sunt doar reprezentative ci și cu o mare valoare pentru județul nostru”, a precizat Marian Pavel.
Astfel, 16 proiecte, din cinci domenii – cultură, sănătate, educație, sport și protecția mediului, au primit finanțare în valoare totală de aproximativ 420.000 de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Județul Ialomița a primit o nouă autospecială de intervenție pentru stingerea incendiilor, contribuind astfel la sporirea capacității de răspuns în situațiile de urgență. Această dotare modernă vine ca urmare a identificării unor riscuri crescute și […]
Polițiștii rutieri acționează în perioada 6 – 12 septembrie, la nivel național, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. Astfel, […]
Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar de cercetare penală după ce un copil de 12 ani, din comuna Ograda, a sustras mașina părinților și a provocat apoi un accident rutier soldat cu pagube materiale. Potrivit […]
Be the first to comment