Doi răniți, după ce un șofer de 71 de ani s-a răsturnat cu autoturismul pe DJ 212. FOTO IPJ Ialomița
Un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane s-a produs, în această dimineață, în jurul orei 10.00, pe drumul ce leagă localitățile Fetești de Movila.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 71 de ani, din municipiul Fetești, conducea un autoturism pe DJ 212, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma producerii accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporală a șoferului de 71 de ani și a unei pasagere de 25 de ani din Fetești.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat joi, 8 octombrie, o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială „Arhanghelii Mihail și Gavril” din comuna Munteni-Buzău. Elevii au învățat regulile de circulație pe care trebuie să le […]
Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a analizat 6.483 de probe, corespunzătoare unui număr de 8.891 de eșantioane, în trimestrul al treilea din 2026, în cadrul programelor de autocontrol ale operatorilor economici și […]
Un tânăr de 23 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, a fost reținut de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Ialomița, după ce ar fi fost prins în flagrant în București în timp […]
Be the first to comment