O avarie la nivelul sursei care asigură alimentarea cu apă a orașului Fierbinți-Târg a survenit vineri, 21 iulie, iar pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile.
Astfel, abonații din orașul Fierbinți-Târg cu localitățile componente: Fierbinții de Sus, Fierbinții de Jos și Grecii de Jos, vor fi afectați de lipsa apei până la ora 15.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanţii RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
DSVSA Ialomița informează că analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte din aceste produse au ajuns pe rafturile […]
Magazinele PPC Energie (companie parte a grupului PPC, denumită anterior Enel Energie) din judeţele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise în perioada 1-2 ianuarie 2024, zile libere legale. Serviciul de call center va […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane lei, cu 10,40 milioane lei mai mult […]
Be the first to comment