Credincioșii din Slobozia sunt chemați joi la Hramul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”

Credincioșii din Slobozia sunt chemați joi la Hramul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului”

Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători joi, 28 mai, hramul de primăvară al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia.

Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Părinte Vincențiu, înconjurat de părinți consilieri din cadrul Centrului Eparhial, preoți și diaconi, în Catedrala Episcopală, începând cu ora 09.00.

„Pentru a se respecta toate măsurile impuse de starea de alertă, pricinuite de răspândirea noului tip de Coronavirus, credincioșii vor putea urmări slujba pe un ecran LED de dimensiuni mari. Acest demers tehnic va putea fi realizat cu ajutorul Consiliului Județean Ialomița prin Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, cărora le mulțumim pentru generozitate”, au transmis reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

La sărbătoarea Înălțării Domnului, după Sfânta Liturghie, va fi oficiată, pe platoul catedralei, slujba de pomenire a eroilor neamului românesc, iar la vremea când se cântă „Veșnica Pomenire” și „Hristos a Înviat” se vor trage toate clopotele catedralei în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale recente din anii 1999 și 2001 care au proclamat această zi ca sărbătoare națională bisericească.

Acest eveniment marchează sărbătorirea hramului de primăvară al Catedralei Episcopale din Slobozia, „Înălțarea Domnului”, catedrala având și al doilea hram de toamnă în ziua de 1 octombrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Maicii Domnului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*