Consiliul Judeţean Ialomița a fost convocat în ședință extraordinară pentru data de 09 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Europa, în conformitate cu prevederile art.178 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit reprezentanților instituției, trei puncte se află pe ordinea de zi a ședinței:
Depunea jurământului de consilierii județeni supleanți al căror mandat a fost validat de Tribunalul Ialomița, la data de 05 noiembrie;
Discutarea și adoptarea proiectului de hotărâre privind organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Județean Ialomița în mandatul 2020 – 2024;
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ovidius Clinical Hospital din Constanța își extinde capacitatea de tratament în ortopedie și traumatologie prin introducerea sistemului robotic ROSA, folosit în intervențiile de protezare a genunchiului și șoldului, o soluție medicală modernă de interes pentru […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, că luni 11 mai 2026, este termenul limită de depunere a notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special pentru agricultori: – formularul 010 “Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de […]
Ovidius Clinical Hospital anunță realizarea primei proceduri de chemoembolizare transarterială (TACE) din regiunea de Sud-Est a României, marcând un pas important în dezvoltarea serviciilor de radiologie intervențională și în accesul pacienților la tratamente oncologice minim […]
Be the first to comment