CNAIR anunță ridicarea restricțiilor instituite pe A2 pentru lucrările de reabilitare la podul peste brațul Borcea

Podul peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2. FOTO: DRDP Constanța

CNAIR anunță că joi, 06.07.2023, începând cu ora 09:00, se ridică restricțiile instituite pe A2 pentru lucrările de reabilitare la podul peste brațul Borcea.

“Menționăm faptul că defectele structurale la tablierele din beton armat ale podului peste brațul Borcea, calea 2, au fost evaluate prin carotare încă din vara anului 2022. Experții responsabili de interpretarea rezultatelor de laborator, au solicitat înca o evaluare a betonului suprastructurii, după decopertarea straturilor căi și a betonului de pantă. Astfel, în luna martie 2023 a avut loc ultima evaluare a stării de degradare a suprastructurii de beton armat a podului. După interpretarea ultimelor rezultate, experții au luat decizia de a spori cantitățile de beton structural necesare a fi înlocuite.  

Având în vedere și faptul că lucrările de decopertare erau complet realizate, CNAIR împreună cu antreprenorul au depus toate eforturile pentru a se finaliza cât mai repede lucrările programate cât și cele suplimentare stabilite de experti în luna martie. Odată cu decopertarea straturilor căii și demolarea betonului de pantă vechi, posibilitatea de a etapiza intevenția și deschiderea circulației mai devreme era pratic nula.

Precizăm că pentru lucrările de reabilitare executate in perioada martie – iulie 2023, după hidrodemolarea betonului degradat din suprastructură, au fost utilizate următoarele cantități:

Cofraje 1170 mp;

Material metalic (confetii metalice si armaturi) 293 t;

Beton turnat 872 mc.

În prezent, stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival, se vor mai introduce restricții de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări de mult mai mică anvergura, în vederea finalizării reabilitării și realizării recepției.

Lucrările de reparații structurale realizate la podurile dunărene Borcea și Cernavodă vor avea o perioada de serviciu de cel puțin 40 de ani, garanția fiind de 5 ani după recepție.

Reiterăm scuzele pentru disconfortul creat utilizatorilor autostrăzii A2 în ultimele 4 weekend-uri și vă asigurăm că acest tip de intervenții structurale la ambele poduri au fost de o importanță majoră fiind absolut necesare”, a anunțat CNAIR.

Taxa de peaj la Fetești rămâne suspendată până la finalizarea tuturor operațiunilor administrative necesare reinstituii acesteia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*