CJ Ialomița a finalizat proiectul „Împreună pentru Ialomița – Strategia de dezvoltare a județului Ialomița 2021- 2027 și servicii publice accesibile pentru cetățeni”

Consiliul Județean Ialomița. FOTO Paul Alexe

Hotelul Select din Slobozia a găzduit miercuri, 24 august, conferința de încheiere a proiectului „Împreună pentru Ialomița – Strategia de dezvoltare a județului Ialomița 2021- 2027 și servicii publice accesibile pentru cetățeni”.

Potrivit Consiliului Județean Ialomița, obiectivul general al proiectului a vizat îmbunătățirea procesului decizional și de planificare strategică la nivelul CJ Ialomița prin introducerea unor mecanisme și proceduri standard (metode și instrumente) de fundamentare a deciziilor, corelarea acestora cu resursele existente și care pot fi atrase, simplificarea proceselor care vizează interacțiunea directa cu cetățenii și dezvoltarea competențelor personalului aparatului de specialitate în vederea implementării și utilizării acestora.

Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 28 de luni, respectiv între 18 mai 2020 și 18 septembrie 2022. Proiectul este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, fiind înregistrat sub codul SIPOCA 8011 cod SMIS 135954, având o valoare totală eligibilă de 2.267.785,90 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*