Casă cuprinsă de flăcări în localitatea Moldoveni, de la un coș de fum neprotejat termic

Incendiu de casă în localitatea Moldoveni. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină joi, 30 decembrie, pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din comuna Moldoveni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, trei echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, s-au deplasat de urgență la locul solicitării.

„La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei bucătării și a unor anexe. Datorită distanței foarte mici dintre anexe și casa de locuit, focul s-a extins și la nivelul acoperișului casei. Intervenția promptă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului și lichidarea acestuia, salvatorii reușind să stingă focarele și să îndepărteze elementele distruse de foc. Nu au existat victime”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Au ars aproximativ 70 la sută din acoperișul confecționat din lemn și acoperit cu tablă, bunuri electrocasnice, mobilierul și materiale textile din patru camere, precum și documente personale.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*