Candidat la examenul pentru permis auto, prins în stare de ebrietate la proba practică. FOTO IPJ Ialomița
Un candidat la examenul pentru permis auto, în orașul Amara, a fost prins în stare de ebrietate de polițiștii ialomițeni în timp ce se pregătea pentru proba practică.
Potrivit Inspectoratului de Politie Judeţean Ialomița, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din orașul Amara, s-a prezentat la proba practică pentru examenul auto după ce consumase alcool.
„Candidatul curajos s-a urcat la volan, pregătit de începerea probei, însă examinatorul a solicitat sprijinul polițiștilor rutieri pentru a-l testa pe bărbat, întrucât acesta emana halenă alcoolică. A picat astfel și proba etilotestului, având o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat polițiștii ialomițeni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 2020-2025 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul ”Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre” în cadrul căruia, printre alte clădiri incluse în proiect, va fi consolidat, mansardat și modernizat sediul Inspectoratului pentru Situații […]
Pompierii din județul Ialomița au răspuns prompt și profesionist la 63 de situații de urgență în ultimele 72 de ore, asigurând intervenții imediate și acordarea primului ajutor medical. Salvatorii au fost prezenți la datorie 24 […]
Miercuri, 27 martie 2024, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Creşterea eficienţei energetice a Palatului administrativ al județului Ialomița” C5-B2.2.B1, în valoare de 9.693.493,33 lei, fără TVA, la care se […]
Be the first to comment