Bilanțul activității de week-end al pompierilor militari de la ISU Ialomița: salvatorii au intervenit la 4 accidente rutiere. Două evenimente au avut loc în Coșereni

Mașină de poliție. FOTO ILnews.ro

Începând din data de 18 ianuarie și până în dimineața de 20 ianuarie, pompierii ialomițeni au răspuns la 62 intervenții destinate protecției comunității, din care, 57 de misiuni au fost pentru acordare asistenței medicale de urgență. Patru dintre acestea au fost accidente rutiere înregistrate pe DN2, dintre care două în localitatea Coșereni.

În cursul zilei de sâmbătă, 18 ianuarie, pompierii au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, între Sinești și Movilița, o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul accidentului s-a deplasat de urgență Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere, o autospecială SMURD, încadrate cu 8 pompieri și un echipaj SAJ Ialomița, venit în sprijin. În urma evenimentului a rezultat o victimă neîncarcerata, persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 24 ani, căreia i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele de la locul intervenției, ulterior a refuzat transportul la spital.

În aceiași zi, pompierii au mai intervenit la un alt accident rutier produs tot pe DN2, dar de data aceasta în localitatea Coșereni. Aici, o mașină a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț de pe marginea drumului. La locul accidentului s-a deplasat de urgență Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere și o autospecială SMURD, încadrate cu 8 pompieri. În urma evenimentului au rezultat două victime, un minor în vârstă de aproximativ 14 ani și o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 34 ani. Victimele nu au fost încarcerate, după acordarea primul ajutor medical, acestea au fost transportate în stare stabilă, de echipajul SMURD la spitalul Municipal Urziceni.

A doua zi, duminică, 19 ianuarie, un alt accident pe DN2 în localitatea Coșereni o nouă solicitare pentru pompierii. Și de această dată o mașină a părasit partea carosabilă, dar nu a mai nimerit într-un șanț, ci într-un gard. La locul accidentului s-a deplasat de urgență Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere și o autospecială SMURD, încadrate cu 7 pompieri. În urma evenimentului a rezultat o victimă neîncarcerată, persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 26 ani, șoferița autoturismului căreia i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajul SMURD, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital.

Ziua de luni, 20 ianuarie a debutat și ea cu un accident rutier, tot pe DN2, dar la ieșirea din municipiul Urziceni, unde o mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul accidentului s-a deplasat Detașamentul de Pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere și o autospecială SMURD, încadrate cu 8 pompieri și un echipaj SAJ Ialomița, venit în sprijin. În urma evenimentului a rezultat o victimă neîncarcerata, persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 40 ani, căreia i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajul SMURD și care ulterior a fost preluat de echipajul SAJ și transporta la spital. Pompierii militari au acționat pentru deconectarea bateriei autoturismului și au asigurat măsuri PSI.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*