Bărbat împușcat mortal în timp ce se afla la o partidă de vânătoare

Accident rutier, cu doi adolescenți răniți, petrecut în localitatea ialomițeană Fierbinții de Jos

Un bărbat din localitatea constănțeană Hârșova a fost împușcat mortal, noaptea trecută, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare în zona Giurgeni.

Potrivit IPJ Ialomița, vineri, 12 februarie, în jurul orei 21.30, polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat l-ar fi împușcat accidental pe un altul, în timpul unei partide de vânătoare.

„Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Hârșova, se afla la o partidă de vânătoare, împreună cu alte cinci persoane, pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona teritorială a comunei Giurgeni, ar fi tras accidental într-unul din bărbații care îl însoțeau. Victima, în vârstă de 47 de ani, a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Ialomița.

În continuare se efectuează verificări pentru a se stabili întreaga activitate infracțională, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și braconaj cinegetic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*