Bărbat din Manasia, prins la volan în stare de ebrietate și sub influența drogurilor

Polițiștii din Urziceni au depistat la sfârșitul săptămânii trecute, în flagrant delict, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Manasia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Urziceni aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

În momentul legitimării șoferul erau incoerent în exprimare, fapt pentru care a fost testat atât cu aparatul Drager care a indicat o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă pentru consumul de canabis.

Conducătorul auto a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Municipal Urziceni, în vederea recoltării mostrelor biologice.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*