Acțiunile polițiștilor ialomițeni pentru prevenirea răspândirii COVID-19, continuă. În ultimele 24 de ore au fost date amenzi de aproape 20.000 de lei

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție pe raza județului Ialomița

Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și controalele pe timp de noapte.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.

În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 91 de polițiști și polițiști locali, alături de lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificării modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Au fost controlate 31 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 5 mijloace de transport în comun, totodată fiind legitimate peste 700 de persoane.

Echipele de control au depistat și sancționat 102 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 9 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 18.750 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*