Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, pe raza județului Ialomița

Acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție continuă pe raza județului Ialomița. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Polițiștii ialomițeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Potrivit IPJ Ialomița, în ultimele 24 de ore au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 125 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1106 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. De asemenea, au fost verificate 77 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și  21 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii ialomițeni au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale în valoare de 16.250 de lei, dintre care:

  • 61 de sancțiuni în valoare de 8.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și distanțarea socială;
  • 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.750 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea în intervalul orar 23.00 – 05.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*