Acțiune cu efective mărite a polițiștilor ialomițeni în municipiul Slobozia

Acțiune a polițiștilor. FOTO IPJ Ialomița

Efective mărite din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat în cursul zilei de joi, 19 mai, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și a jandarmilor ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea încălcării normelor legale și asigurarea unui climat optim de siguranță rutieră și ordine publică.

Potrivit IPJ Ialomița, în intervalul în care au fost derulate activitățile, respectiv între 15.00 – 18.00, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 66 au reprezentat abateri de la normele de circulație pe drumurile publice, fiind totodată reținut un permis de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri au acționat cu aparatul radar și cel alcoolscopic, în vederea impunerii disciplinei participanților la trafic și combaterii producerii unor evenimente rutiere. În total au fost legitimate 255 de persoane și controlate 199 de autovehicule.

Polițiștii rutieri au depistat în flagrant, în cadrul unui filtru rutier, o conducătoare auto din municipiul Slobozia, în timp ce conducea un autovehicul pe bulevardul Chimiei având dreptul de a conduce suspendat.

Și polițiștii de investigare a criminalității economice au acționat în cadrul raziei pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, fiind verificate 27 de societăți comerciale de pe raza municipiului Slobozia.

Polițiștii au depistat în flagrant un operator economic în timp ce comercializa articole vestimentare care purtau însemne și inscripții ale unor mărci înregistrate. 97 de produse au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*