Acțiune a polițiștilor rutieri pe raza județului Ialomița. FOTO IPJ Ialomița
Polițiștii rutieri ialomițeni au acționat în cursul nopții trecute, în intervalul orar 22.00 – 02.00, pe principalele artere din județ pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente și pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Potrivit IPJ Ialomița, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 150 de autovehicule și au legitimat 170 de persoane. În urma celor constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.450 de lei, pentru nerespectarea normelor legale la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării trei permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni continuă pentru ca riscul rutier să înregistreze valori descendente.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În contextul situației de urgență statuate prin Decretul nr. 195/16 martie 2020, Poliția Locală Slobozia se supune prevederilor OMAI nr. 44/19.03.2020 care vizează operaționalizarea conducerii poliției locale de către structurile MAI și a fost angrenată […]
Consilierii județeni ialomițeni au fost convocați în ședință ordinară în data de 29 ianuarie. Consiliul Judeţean Ialomiţa, în conformitate cu prevederile art.179 alin.2 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, se […]
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Rurale Stelnica au fost sesizați la data de 04 octombrie, cu privire la faptul că o femeie de 51 de ani, din comuna Făcăeni, ar fi fost amenințată și […]
Be the first to comment