Accident rutier mortal, petrecut în comuna Coșereni. FOTO ISU Ialomița
Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină în cursul nopții de miercuri spre joi, la un accident rutier ce a avut loc pe DN 2, în Coșereni, în care a fost implicat un autoturism care a intrat într-un parapet.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul intervenției au fost alocate de urgență două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare, iar în sprijin au sosit și două echipaje ale SAJ Ialomița.
„Din evenimentul rutier a rezultat o victimă, care din nefericire a fost declarată decedată de către echipajul ambulanței SAJ de locul intervenției”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au asigurat măsuri pentru prevenirea și stingerea incendiilor la locul accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Momentul retragerii din activitate al pompierilor este emoționant, atât pentru cei care își încheie cariera, cât și pentru cei care le-au fost alături, la intervenții și misiuni. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență al județului […]
Poliţiştii rutieri ialomițeni au desfășurat luni, 10 octombrie, în intervalul orar 06.00 – 10.00, activități de verificare în trafic a autovehiculelor de transport persoane, cu precădere în zonele cu risc rutier ridicat. Potrivit IPJ Ialomița, […]
Pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere a rezervorului de înmagazinare apă potabilă din localitatea Sudiți, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 12 august, în intervalul orar 08.00 – 16.00. Vor fi afectați de […]
Be the first to comment