Accident rutier cu trei victime, pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești

Accident rutier cu trei victime, pe DN 2, între localitățile Movilița și Sinești. FOTO IPJ Ialomița

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Urziceni au fost solicitați să intervină în seara zilei de duminică, 19 decembrie, în jurul orei 20.30, la un accident rutier ce s-a produs ca urmare a impactului dintre un autoturism și o autoutilitară, între localitățile ialomițene Movilița și Sinești.

Potrivit ISU Ialomița, salvatorii s-au deplasat cu o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare, în sprijin sosind și două echipaje ale SAJ-Ialomița.

„În urma coliziunii dintre autoturism și autoutilitară au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată. Prin manevre specifice, salvatorii au reușit să extragă persoana din autoturismul avariat. Aceasta prezenta diferite mărci traumatice, fapt pentru care a fost transportată de urgență la Spitalul Sf. Pantelimon din București. Celelalte două persoane rănite au fost transportate la Spitalul Urziceni de către echipajul SAJ”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Pompierii au asigurat măsurile PSI la fața locului, precum și cele de sablare a carosabilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*