Echipele RAJA intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Principală nr. 264 din localitatea Dridu, județul Ialomița.
În vederea executării acestor lucrări, se sistează furnizarea apei potabile către consumatorii din Cartierul Dridu din Vale, marți, 26 aprilie, până la ora 14.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii ialomițeni au fost solicitați în cursul zilei de 2 februarie prin apel la 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu la o șiră de baloți de lucernă produs la o gospodărie din localitatea Misleanu. […]
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, județul Ialomița, RAJA SA este nevoită […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în primele nouă luni ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 837,91 milioane de lei. Structurată pe bugete, situația […]
Be the first to comment