Femeie rănită într-un accident rutier petrecut pe DJ 212, pe raza municipiului Fetești. FOTO ISU Ialomița
Salvatorii de la Stația de pompieri Fetești au fost solicitați să intervină joi, 8 aprilie, în jurul orei 11.30, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit ISU Ialomița, la locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SAJ Ialomița – substația Fetești, venit în sprijin.
„În urma accidentului, a rezultat o singură victimă conștientă și neîncarcerată, femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani, care a fost monitorizată la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, victima a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Spitalul Municipal Fetești pentru investigații medicale suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire a incendiului la locul accidentului și sablare carosabil.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Două persoane au fost identificate și reținute de polițiștii ialomițeni, la scurt timp după ce ar fi accidentat mortal un pieton în vârstă de 15 ani. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și […]
Timp de o săptămână, Slobozia devine principalul punct de atracție pentru suflarea tenisistică din România! În perioada 2-8 octombrie, pe terenurile Bazei de tenis CSM Unirea Slobozia și Tenis Con se desfășoară Campionatele Naționale Individuale […]
Salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița au fost solicitați să intervină vineri, 14 mai, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din Fetești. Potrivit ISU […]
Be the first to comment