Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branşament, de pe strada Călărași, din municipiul Feteşti, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 17 ianuarie în intervalul orar 09.30 – 11.30.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Fetești Oraș.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“,au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați în data de 28 februarie, cu privire la faptul că o femeie de 26 de ani, din comuna Bordușani, ar fi fost amenințată și agresată fizic […]
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost prins de polițiști băut la volan, în localitatea Bărbulești. IPJ Ialomița a anunțat că duminică, 10 octombrie, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției de […]
Polițiștii din Slobozia au fost sesizați marți, 04 octombrie, cu privire la faptul că o femeie de 32 de ani ar fi fost amenințată și agresată de soțul său, un bărbat de 37 de ani. […]
Be the first to comment