Mașină de poliție în Slobozia. FOTO Adrian Boioglu
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați în cursul zilei de 14 mai prin apel 112, cu privire la un scandal în familie, în urma căruia un bărbat de 45 de ani din municipiul Slobozia și-ar fi agresat soția.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că între cele două persoane a izbucnit un conflict la domiciliul acestora din municipiul Slobozia, în urma căruia bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi lovit soția.
În urma completării chestionarului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există risc iminent de producere a altor acte de violență domestică, fiind întrunite condițiile necesare emiterii unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor fi la datorie, în zilele următoare, la evenimentele ce vor avea loc în spațiul public. Astfel, sâmbătă, 10 iunie, aceștia vor asigura măsurile de ordine și […]
Polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Ion Roată au fost sesizați în data de 24 martie, cu privire la faptul că o femeie de 37 de ani, din comuna Manasia, ar fi fost agresată […]
Ministerul Educației a publicat luni, 27 iunie, pe site-ul http://bacalaureat.edu.ro/RapoarteJudet.aspx?jud=15, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022. Rezultatele au fost afișate atât pe pagina […]
Be the first to comment