Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia – Secția 1 Poliție Rurală Slobozia au identificat un bărbat care ar fi transportat material lemnos a cărui proveniență nu a putut fi justificată.
Astfel, la data de 4 martie, în jurul orei 16:00, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, polițiștii au identificat pe strada Ialomiței, din localitatea Perieți, un bărbat care ar fi transportat, cu un atelaj hipo, aproximativ 1,8 m.c. de material lemnos din specia stejar, pentru care nu a prezentat documente de proveniență.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și predată ocolului silvic.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiuni ,,Furtul de arbori”.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prefectura Ialomița a anunțat că patru angajați de la Serviciul de Ambulanță Țăndărei au fost confirmați cu Covid-19, trei dintre aceștia fiind internați în unități medicale. De asemenea, tot personalul medical al Serviciului de Ambulanță […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 octombrie, pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,75 la sută, […]
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Făcăieni, județul Ialomița, a fost depistat în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului și fără să posede permis de conducere, […]
Be the first to comment