Polițiștii, pe străzile din Ialomița. FOTO Arhiva ILnews
Un tânăr care este bănuit că a consumat substanțe psihoactive a fost depistat în trafic de polițiștii din Fetești.
Potrivit IPJ Ialomița, astăzi 8 octombrie a.c., în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au oprit în trafic, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Bordușani.
În urma testării cu aparatul DrugTest au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consmului unor substanțe interzise.
Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Urziceni au fost alertați să intervină, duminică, în jurul orei 13.10, la un accident rutier produs în comuna Ion Roată. Potrivit ISU Ialomița, la locul solicitării au fost mobilizate de […]
Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu, împotriva unui bărbat din Slobozia acuzat că și-a agresat fosta concubină. Potrivit IPJ Ialomița, luni, 6 decembrie, polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Grivița au fost […]
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița anunță că luni, 13 iulie, de la ora 10, în Foaierul Sălii de Festivități a Consiliului Județean Ialomița va avea loc semnarea mai multor contracte de finanțare din cadrul […]
Be the first to comment