O urmărire spectaculoasă a avut loc în Bărbulești, pentru prinderea unui șofer fără permis, iar polițiștii au fost nevoiți să tragă două focuri de avertisment în plan vertical.
Potrivit IPJ Ialomița, la data de 15 februarie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Secției Nr. 5 Poliție Rurală Jilavele au efectuat un semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce se deplasa pe raza comunei Bărbulești.
„Întrucât șoferul nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor rutieri, aceștia au procedat la urmărirea autoturismului și după aproximativ 2 km aceștia au efectuat două focuri de avertisment în plan vertical.
Polițiștii au reușit oprirea autoturismului și prinderea șoferului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la volan se afla un tânăr, de 16 ani, din comuna Bărbulești, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată, polițiștii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea eventualei prezențe de substanțe psihoactive în organism” – IPJ Ialomița.
În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Be the first to comment