Ultima ședință ordinară din acest an a Consiliului Local Municipal Fetești va avea loc pe 23 decembrie, de la ora 14.00, la Galeriile de Artă “Lumina”.
Cele 28 de proiecte de hotărâri inițiate de primarul Laurențiu Șonchereche vor fi dezbătute mâine, după ce au fost supuse analizei consilierilor în ședințele pe comisii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA informează că astăzi – 13 mai 2026, în intervalul orar 16.00 – 19.00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, din județul Ialomița, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție, […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane lei, cu 23,00 milioane lei mai mult […]
Județul Ialomița a intrat sub avertizare cod galben de ploi și vijelii. Atenționarea meteorologilor este valabilă marți, 12 mai, între orele 12 – 22. „În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și […]
Be the first to comment