Verificări ale polițiștilor ialomițeni, privind respectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea COVID-19

Acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19. FOTO arhiva IPJ Ialomița

Pe parcursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au acționat pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, potrivit IPJ Ialomița, polițiștii au desfășurat noi acțiuni pentru siguranța și liniștea comunității, pentru a preveni producerea unor evenimente negative și pentru a sancționa faptele antisociale. La nivelul județului, au fost constituite patrule mixte, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni și al polițiștilor locali.

Pe parcursul zilei trecute, s-a intervenit la 81 de solicitări, 78 dintre acestea fiind sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost constatate 10 infracțiuni, 6 dintre acestea contra persoanei și 4 la regimul rutier.

Totodată, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile în sistem integrat, sub autoritatea Instituției Prefectului, pentru prevenirea infectării cu virusul Sars-CoV-2. Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea măsurilor impuse la 30 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și în 13 mijloace de transport persoane.

De asemenea, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, polițiștii au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 16.500 de lei, 22 de amenzi în valoare de 2500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație pe timp de noapte și 1 sancțiune pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare de 1000 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere în vederea prevenirii producerii accidentelor de circulație, context în care au fost reținute 8 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*