Polițiști din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din orașul Căzănești, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violențe și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
„În fapt, la data de 30 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 30 ani din localitatea Sărățeni, cu privire la faptul că, în jurul orei 11.00, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada DC 34 din localitatea Sărățeni, ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale și ar fi fost agresat fizic de celălat conducător auto în contextul neînțelegerilor privind vinovăția producerii evenimentului rutier.
În urma agresiunii suferite, bărbatul de 30 ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească.
Polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul de 31 de ani din localitatea Căzănești ar fi condus autoturismul pe strada DC 34 în localitatea Sărățeni, având dreptul de a conduce suspendat” – IPJ Ialomița.
Ieri, 09 decembrie, bărbatul de 31 de ani a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, acesta a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului.

Be the first to comment