Numărul persoanelor aflate în carantină în județul Ialomița și la care testarea a ieșit pozitivă la coronavirusul COVID – 19 a ajuns la două, a anunțat Prefectura Ialomița.
În cursul serii de 16 martie, autoritățile ialomițene au primit rezultatele pentru ultimele persoane aflate în carantină și testate. Pentru una dintre ele, rezultatul a fost pozitiv la COVID – 19. Drept urmare, pacientul a fost transportat cu izoleta la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Matei Balș“ din București.
Situația epidemiologică la nivelul județului Ialomița este următoarea:
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, miercuri 20 septembrie 2023, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare: – […]
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a controlat miercuri, 05 octombrie, o societate din Căzănești care prelucrează produse/ subproduse de origine animală (grăsimi) prin topire. Verificarea a fost făcută împreună cu reprezentanți din […]
La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu, județul Ialomița, s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de secetă accentuată înregistrat la nivelul zonei […]
Be the first to comment