Trupul fără viață al unui bărbat, recuperat de pe lacul Iezer. FOTO ISU Ialomița
Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină marți, 10 august, după ce trupul fără viață al unui bărbat a fost observat plutind pe apele lacului Iezer.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, în jurul orei 09.25, două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia s-au deplasat cu o ambulanță SMURD și o barcă pentru recuperarea unui cadavru care plutea pe apele lacului Iezer.
„Acesta a fost scos la mal și predat organelor abilitate. Este vorba de un bărbat cu vârsta de aproximativ 60 de ani, care a fost găsit pe lacul Iezer, în zona Slobozia Nouă”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.
Trupul bărbatului va fi transportat la morgă, pentru ca medicii legiști să stabilească exact cauzele decesului, cazul fiind preluat de polițiștii ialomițeni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 8 decembrie, în localitatea Movilița, în care au fost implicate patru autoturisme și șase persoane. Potrivit ISU Ialomița, la locul solicitării au fost alocate o autospecială de […]
Forțe de ordine cu efective mărite au acționat ieri, 14 octombrie a.c., pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2 și pentru combaterea încălcărilor la normele de conviețuire socială și disciplinarea traficului rutier. Au […]
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Manasia este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Potrivit IPJ Ialomița, la data de 23 […]
Be the first to comment