Trei răniți într-un accident rutier produs pe DN 1D, în comuna ialomițeană Bărbulești

Accident rutier produs pe DN 1D, în comuna Bărbulești. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină vineri, 6 august, la un accident rutier produs pe DN 1D, în comuna Bărbulești, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la locul intervenției s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au venit și două echipaje ale SAJ Ialomița – substația Urziceni.

„În evenimentul rutier au fost implicate trei persoane adulte, toate conștiente și cooperante, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, două dintre ele au fost preluate și transportate la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. A treia persoană a refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*