Trei persoane reținute, în urma descinderilor efectuate la suspecți de cămătărie

Trei persoane au fost reținute în urma perchezițiilor domiciliare de luni, 18 iulie, efectuate de polițiștii ialomițeni în municipiul Urziceni, la persoane bănuite de camătă.

Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor, au pus în executare luni, 18 iulie, trei mandate de percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de cămătărie. Acestea ofereau sume de bani persoanelor din municipiul Urziceni și din localitățile învecinate, pentru care percepeau dobânzi foarte mari.

De la locațiile vizate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente și alte mijloace de probă, precum și suma de 10.400 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Urziceni, pe bază de mandate de aducere, trei persoane, față de acestea fiind dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore. Cei trei, toți bărbați, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Ialomița, urmând ca în cursul zilei de marți, 19 iulie, să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de suportul tehnic și sprijinul de specialitate din partea Direcției Operațiuni Speciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*