O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica a depistat joi, 06 aprilie, pe raza comunei Făcăeni, trei bărbați cu vârste cuprinse între 48 și 66 de ani, în timp ce transportau cu o autoutilitară 26 de saci de rafie, ce conțineau aproximativ 1.300 de kg de uree.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, îngrășământul ar fi fost sustras din incinta unei societăți comerciale în cursul aceleiași zile.
Cantitatea de 1.300 de kg de uree a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat în trimestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane lei, cu 35,63 milioane lei mai mult decât în […]
Vineri – 01 mai 2026, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina […]
Mihai Andrei Tănăsescu, numit prefect al județul Ialomița, prin hotărâre de Guvern. Decizia a venit după ce prefectul Constantin Marin a demisionat din funcție în urma ieșirii PSD de la guvernare. Mihai Andrei Tănăsescu ocupase […]
Be the first to comment