Șofer rănit ușor după ce s-a răsturnat cu autoturismul în Valea Măcrișului. FOTO IPJ Ialomița
Un tânăr în vârstă de 33 de ani a fost rănit ușor, duminică dimineață, după ce s-a răsturnat cu autoturismul în comuna ialomițeană Valea Măcrișului.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, duminică dimineață, în jurul orei 08.30, în timp ce un bărbat de 33 de ani conducea un autoturism în interiorul localității Valea Măcrișului, dinspre direcția Ion Roată, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a părăsit carosabilă și s-a răsturnat în șanțul din stânga direcției de deplasare. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto.
Bărbatul a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Jandarmii ialomițeni au găsit substanțe susceptibile a fi interzise asupra unui tânăr de 25 de ani. Potrivit Jandarmeriei Ialomița, în noaptea de 15 spre 16 iulie, în jurul orei 03:00, jandarmii aflați în timpul unei […]
Furnizorul integrat PPC Energie lansează PPC MaxControl, o ofertă de furnizare a energiei dedicată exclusiv clienților prosumatori, prin care energia livrată în rețea este valorificată la prețul Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) la intervale de […]
Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din localitatea Fetești, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești Oraș, astăzi – 15 iulie 2026, […]
Be the first to comment