Sesiuni de prim ajutor dedicate jandarmilor ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor dedicate jandarmilor ialomițeni. FOTO IJJ Ialomița

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele necesare.

Pentru a veni în sprijinul jandarmilor, care uneori ajung primii la o situație de urgență, la nivel național, se derulează sesiuni de pregătire a personalului în acordarea primului ajutor de bază.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița participă zilele acestea la activitățile de instruire, susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița.

Obiectivul principal al acestui curs de pregătire este acela de a dobândi deprinderile necesare pentru aplicarea diferitelor tehnici și manevre de acordare a primului ajutor de bază, fără echipamente speciale.

Activitățile de instruire constă în pregătirea teoretică și practică, iar cu ajutorul manechinelor sunt exersate cele mai importante tehnici de salvare a vieții în situații grave: ventilația artificială și masajul cardiac, mai precis resuscitarea cardio – pulmonară, precum și alte situații în care viața unei persoane poate fi pusă în pericol prin obstrucția căilor respiratorii, când persoana nu mai poate respira și nici vorbi, deci nu poate cere ajutorul, iar cei din jur trebuie să reacționeze imediat. Pentru astfel de situații jandarmii au învățat care sunt manevrele pentru dezobstrucția căilor respiratorii la adult, copil și sugar.

Activitățile de instruire au debutat în luna octombrie 2022 și fac parte dintr-un plan de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne în acordarea primului ajutor de bază.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*