Șeful Biroului Imigrări Ialomița, reținut de DNA pentru luare de mită

Instanță

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2024, față de inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel, comisar șef de poliție, împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale).

Totodată, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

„În perioada 2022 – 2023, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la suspectul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani în schimbul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, pentru urgentarea mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă / angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene și, implicit, pentru urgentarea soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.

Astfel, la data de 03 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la suspectul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 25 de cereri de angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene depuse de mai multe societăți comerciale, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Anterior, la data de 02 octombrie 2024, agentul de poliție Niță Bogdan, printr-un intermediar, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 31.400 de euro în parcarea unui centru comercial din București ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Suma respectivă ar fi fost solicitată de suspectul Niță Bogdan pentru obținerea permiselor de muncă pentru 38 de cetățeni străini din Asia” – DNA.

La data de 04 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*