„Salonul de toamnă 2022” al UAP Ialomița va fi găzduit de Centrul Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia

Centrul Cultural „Ionel Perlea” din municipiul Slobozia. FOTO CJ Ialomița

Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Slobozia, Ialomița, organizează joi, 3 noiembrie 2022, orele 14,00, la Galeriile „Arcadia” de la Centrul Cultural „Ionel Perlea” Slobozia, vernisajul expoziției „Salonul de toamnă 2022”, propunându-și să marcheze, și de această dată, nu numai cronologic, dar și cromatic, trecerea anotimpurilor, imprimată în memoria noastră.

„Scurgerea timpului, repetarea anotimpurilor și odată cu ele și a saloanelor de toamnă și de primăvară nu este neapărat un apanaj al picturii de peisaj, ci, mai degrabă, o stare psihologică a artistului. Observăm că simbolistica tradițională a culorilor este, în mare parte, hrănită cu efectele cromatice ale anotimpurilor. Astfel, în mod indirect, această cromatică a naturii a pătruns în mintea noastră ca reper la analiza operei de artă. Lupta între culoare și lumină, pe parcursul zilei sau a anotimpurilor, a devenit program pentru un curent artistic – impresionismul”, spune președintele Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Slobozia, Ialomița, prof. dr. Gheorghe Petre.

Filiala UAP Slobozia-Ialomița are un număr important de membri, din domenii diferite ale creației plastice, iar prezența lor la saloanele se primăvară și de toamnă, organizate anual, marchează și afirmarea unor tineri licențiați ai studiilor de specialitate, unii dintre ei ucenicind la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia și avându-i profesori pe o parte dintre expozanți, ei fiind aceia care le-au îndrumat pașii de început pe drumul artei.

„Dintre temele clasice, portretul și peisajul sunt perene în aceste expoziții, însă aspecte ale tradiției sau vechi arhitecturi ale locului evocă picturalitatea, frumusețea materiei cromatice, aflându-se în contrapunct cu grafica, sculptura și ceramica. Acestea vin cu particularitățile lor tehnice să completeze diversitatea expresiilor, care se relevă într-un regal al artei ialomițene, mereu incitant prin soluțiile stilistice propuse de expozanții cu o bogată activitate, prezenți și în cadrul altor saloane naționale”, a precizat criticul de artă Ana Amelia Dincă.

Reunirea artiștilor în acest salon de toamnă, cu siguranță, aduce o pată de culoare în viața culturală a Bărăganului ialomițean, acest demers fiind susținut de Consiliul Județean Ialomița prin Proiectul „Arta plastică pentru Ialomița”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*