Rezultate finale la definitivat: 78 de candidați au promovat și au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar ialomițean

78 de candidați au promovat și au obținut definitivarea în învățământul preuniversitar ialomițean

La nivelul județului Ialomița, conform datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor, este 67,24 la sută.

Astfel, după etapa de soluționare a contestațiilor, 78 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt).

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70 la sută în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 116 candidați (84,67 la sută), din totalul de 137 de candidați înscriși.

Trei candidați au fost notați cu 10 (la disciplinele Educație muzicală și studii teoretice, Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii, respectiv Limba și literatura germană modernă), iar 12 candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea, 56 de candidați au primit note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 10 candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Afișarea rezultatelor finale a avut loc miercuri, 28 iulie, la ora 10.00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Ialomița NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*