RAJA a anunțat că reprogramează lucrarea din cartierul Buliga din Fetești.
„Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din zona Buliga, municipiul Fetești, se reprogramează pentru vineri – 04 octombrie 2024” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Comuna Cosâmbești intră într-o nouă etapă de dezvoltare a infrastructurii, după ce administrația locală a dat startul lucrărilor pentru unul dintre cele mai importante proiecte finanțate din fonduri europene derulate în ultimii ani. În paralel, […]
Jandarmii ialomițeni au găsit substanțe susceptibile a fi interzise asupra unui tânăr de 25 de ani. Potrivit Jandarmeriei Ialomița, în noaptea de 15 spre 16 iulie, în jurul orei 03:00, jandarmii aflați în timpul unei […]
Furnizorul integrat PPC Energie lansează PPC MaxControl, o ofertă de furnizare a energiei dedicată exclusiv clienților prosumatori, prin care energia livrată în rețea este valorificată la prețul Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) la intervale de […]
Be the first to comment