RAJA a anunțat că reprogramează lucrarea din cartierul Buliga din Fetești.
„Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din zona Buliga, municipiul Fetești, se reprogramează pentru vineri – 04 octombrie 2024” – RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Municipiul Slobozia a atras aproximativ 50 de milioane de lei din fonduri europene nerambursabile, pentru un trafic fluidizat, bazat pe soluții pentru orașe inteligente. Primarul Adrian Mocioniu a semnat în cursul zilei de joi, 23 […]
Consilierii județeni ialomițeni au fost convocați în ședință ordinară miercuri, 28 septembrie, de la ora 14.00, în Sala Europa. Pe ordinea de zi a ședinței figurează și discutarea și adoptarea următoarelor 22 de proiecte de […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane lei, cu 21,30 milioane lei mai mult […]
Be the first to comment