Programul ADI ECOO 2009 SA în perioada Sărbătorilor Pascale

Salubrizare. FOTO ADI ECOO 2009

ADI ECOO 2009 SA a anunțat programul în perioada Sărbătorilor Pascale.

Astfel, între 10 – 13 aprilie, sediile administrativ și comercial vor fi închise. De asemenea, în data de 12 aprilie, nu vor fi colectate deșeurile în orașele Slobozia, Fetești și Țăndărei. În celelalte zile va fi program normal de lucru.

De asemenea, reprezentanții ADI ECOO 2009 SA au transmis un mesaj locuitorilor județului Ialomița cu prilejul Sărbătorilor Pascale.

„Lumina Sfântă a Învierii să vă călăuzească pașii și să vă aducă echilibru și seninătate! Vă dorim să întâmpinați Paștele cu bucurie, credință și speranță în mai bine!

Hristos a Înviat!”

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*