În această dimineață, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la un cap de tractor, în localitatea Sintești.
La locul evenimentului au fost alocate de urgență, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreaga cabină.
În urma incendiului au ars capul tractor pe o suprafață de aproximativ 80%, documente, precum și instalația de la semiremorcă.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomita informează contribuabilii interesați că luni 28 februarie 2022 este termenul limită pentru depunerea formularului 207- ”Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi”. Formularul […]
În perioada 12-15 august, cu ocazia minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, peste 80 de pompieri ialomițeni sunt pregătiți să intervină zilnic, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din […]
Având în vedere necesitatea dezvoltării economico-sociale a județului și promovării producătorilor locali din județ nostru, Consiliul Județean Ialomița a creat platforma web www.produsinialomita.ro. Potrivit reprezentanților instituției, obiectivul platformei este promovarea la nivel local și național […]
Be the first to comment