Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări în cazul unei infracțiuni de înșelăciune comisă în mediul online, persoană vătămată fiind o femeie din municipiul Urziceni.
Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată în cursul zilei de 11 mai de o femeie de 40 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost înșelată în mediul online, după ce a achiziționat produse puse în vânzare de persoane necunoscute pe un site de comerț.
Victima le-a spus polițiștilor că întâi a transferat banii online urmând ca ulterior să primească bunurile, dar acestea nu au fost livrate, iar vânzătorul nu a mai putut fi contactat.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de înșelăciune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA informează că joi – 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești, județul Ialomița. […]
Meteorologii avertizează că vântul va sufla cu putere miercuri, 12 august, în județul Ialomița. A fost emis un Cod galben, valabil până la ora 16:00, fiind prognozate rafale care pot ajunge la 70 km/h. Județul […]
Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament, de pe strada București din orașul Țăndărei, județul Ialomița, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile astăzi – 11 august 2026, în intervalul 11:30 – 14:30. Pe timpul desfășurării […]
Be the first to comment