Polițiștii ialomițeni cercetează penal trei indivizi pentru infracțiuni la regimul rutier

Șoferul a fost testaț cu etilotestul. FOTO cu rol ilustrativ.

Deși șoselele sunt înțesate de echipaje de ordine publică, încă se mai găsesc indivizi „curajoși“, care să încalce Codul Rutier. Astfel reușesc să își adauge în palmares un dosar penal.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală numărul 5 Jilavele au depistat pe raza comunei Bărbulești, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis pentru nicio categorie de vehicule. Șoferul a fost testat cu paratul Drager în vederea determinării alcoolemiei, rezultatul indicând o valoare negativă.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

Și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au oprit în trafic, pe DN 2, pentru control, un autoturism condus de tânăr de 23 de ani din comuna Borănești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că șoferul are dreptul de a conduce suspendat. Și pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru aceiași faptă.

Tot polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală numărul 5 Jilavele au depistat în trafic un bărbat de 45 ani, conducând un autoturism pe raza comunei Jilavele, fără a poseda permis de conducere.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Urziceni pentru unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*