Polițiștii ialomițeni au emis ordine de protecție pentru două femei agresate de soți

Polițiștii au răspuns solicitării. FOTO Poliția Română

Pentru că nu au putut trece peste despărțire, doi bărbați din Slobozia și-au exprimat într-un mod violent nemulțumirea, iar acest lucru a dus la încătușarea lor. În plus, polițiștii au emis ordine de protecție pentru victime.

Poliția Municipiului Slobozia a fost sesizată în cursul zilei de 17 februarie prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie este agresată de fostul soț. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că femeia în vârstă de 44 de ani, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Slobozia însoțită de un bărbat, ar fi fost abordată de fostul ei soț, aflat în stare de ebrietate, care pe fondul stării de gelozie, i-ar fi adresat injurii, amenințări și a îmbrâncit-o.

Bărbatul care o însoțea pe femeie a încercat să aplaneze scandalul, însă a fost lovit cu pumnii de fostul soț al acesteia.

Agresorul a fost încătușat și condus la sediul Poliției Municipiului Slobozia unde a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și loviri sau alte violențe.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică și au stabilit că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului de 45 de ani, întrucât s-a constatat că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei.

În aceiași zi, o altă femeie de 31 de ani, din municipiul Slobozia, a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost ameninţată cu acte de violenţă de soţul său.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ce doi soți se află în proces de divorț, iar bărbatul de 37 de ani ar fi venit la ușa apartamentului unde locuiește femeia și ar fi amenințat-o.

În continuare s-a întocmit formularul de evaluare a riscului privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti, constatându-se că se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului.

În cauză au fost întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*