Polițiștii ialomițeni au aplicat amenzi pentru transportul de animale vii fără acte de proveniență și sanitar-veterinare

Polițiștii ialomițeni au depistat la Slobozia și Urziceni doi bărbați de 27 și 37 de ani, în timp ce transportau 34 de bovine și cabaline fără documente de provenință și autorizații sanitar-veterinare.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au oprit în ziua de 3 mai, în jurul orei 11.00, pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slobozia.

În urma verificărilor efectuate a reieșit că în autoutilitară se aflau 8 bovine, pentru care conducătorul auto nu avea documente de provenienţă, iar autoutilitara nu este autorizată sanitar veterinar în vederea transportului de animale vii.

Bărbatul a fost sancționat pentru încălcarea normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor conform HG 984/2005, precum și pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, valoarea amenzilor fiind de 3200 de lei.

Tot duminică, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni au depistat pe o stradă din municipiul Urziceni un autocamion în care se aflau 14 cabaline, iar lângă acesta se aflau alte 12 animale ce urmau să fie încărcate.

În urma verificărilor a reieșit că cele 26 de cabaline erau pregătite pentru transport în vederea vânzării acestora, fără a avea documente sanitar-veterinare de proprietate şi transport în acest sens.

Cercetările au fost efectuate cu sprijinul Direcției Sanitar Veterinare Ialomiţa, față de persoanele implicate luându-se măsura sancţionării contravenţionale pentru nerespectarea legislației în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*