Polițiștii din Ialomița au aplicat amenzi de peste 285.000 de lei, în perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024

În perioada 30 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, poliţiştii ialomițeni fiind prezenți la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea producerii oricăror evenimente negative.

Pe parcursul celor 4 zile, polițiștii au intervenit la 371 de evenimente, din care 343 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112.

În urma activităților din teren, polițiștii ialomițeni au aplicat 824 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 285.000 de lei.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea legislației rutiere de către  participanții la trafic, precum și pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, pentru abaterile constatate au fost reținute 31 de permise de conducere și retrase 40 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost înregistrate 39 infracțiuni, dintre acestea 5 au fost la regimul rutier, 19 infracțiuni contra persoanei și 9 infracțiuni contra patrimoniului.

În perioada de referință, polițiștii ialomițeni au organizat 38 acțiuni de prevenire și de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță publică pe raza județului Ialomița, în contextul minivacanței de Anul Nou.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*