Pieton accident mortal în comuna ialomițeană Ograda. FOTO IPJ Ialomița
Un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton s-a petrecut în cursul zilei de luni, 20 decembrie, în jurul orei 15.00, în localitatea Ograda.
Potrivit IPJ Ialomița, în urma verificărilor efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 62 de ani, din orașul Țăndărei, se deplasa pe partea carosabilă în calitate de pieton, ar fi fost lovit de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din județul Tulcea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul indicând o valoare negativă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii ialomițeni, împreună cu lucrători din cadrul celorlalte structuri ale MAI și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, au intensificat în cursul zilei de ieri acțiunile în zona centrelor comerciale, pentru prevenirea și combaterea […]
Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna aprilie 2025, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele rezultate: – 14 inspecții fiscale efectuate (finalizate) – […]
Un act medical de calitate și acordat în siguranță presupune, în această perioadă pandemică, măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Clinicile MedEuropa sunt centre medicale certificate DEKRA pentru implementarea bunelor practici ale ghidurilor Organizației Mondiale […]
Be the first to comment